“Derapaj”, de Ion Manolescu, prima in topul vanzarilor la Polirom

Stiu ca sunt oameni care vor stramba din nas, dar se pare ca Derapajul lui Ion Manolescu a fost cea mai bine vanduta carte romaneasca la Polirom in 2007. Au urmat Sînt o babă comunistă! – Dan Lungu, Băiuţeii – Filip Florian şi Matei Florian, Degete mici (ediţia a doua) – Filip Florian, Teodosie cel Mic – Răzvan Rădulescu şi O sută de ani de zile la Porţile Orientului – Ioan Groşan.

Totusi nu apar tirajele. Le stie careva?

“Versetele satanice”, din nou in librarii peste o saptamana

Cica primul tiraj din Versetele satanice, respectiv 5.000 de exemplare, s-a epuizat din librariile din toata tara inca din prima zi de la lansare, pe 20 decembrie. Cei de la Polirom asteapta acu deschiderea tipografiilor pentru scoaterea unui nou tiraj, de 10.000 de bucati, care ar trebui sa iasa pe piata peste aprox. o saptamana.

Veste buna, asadar, pentru toti cei care, din diverse motive, ca si mine, au ratat Versetele inainte de Craciun.

Ningeeeeeeeeeee!!!!

Ce surpriza frumoasa! Ca in povestile lui Dickens sau romanele lui Tolstoi. E prima zapada adevarata pe care am prins-o in Bucuresti in cei doi ani si ceva de cand m-am mutat aici. Am mai prins pe la Sibiu, in facultate, si pe acasa cand eram mic.

La munca a trebuit sa-mi fac loc printr-o zapada care avea mai bine de jumatate de metru, ceea ce mi-a placut teribil. Cred ca deseara o sa imi scot pisoii putin afara sa ii tavalesc si pe ei prin zapada.

“Decojind ceapa” sau cum sa devii gurmand fara sa pui gura pe mancare

Gunter Grass, Decojind ceapa, trad. Victor Scoradet, Polirom, 2007

Am inceput 2008 cu “ceapa decojita” a lui Gunter Grass, pe care mi-am cumparat-o pentru ca nu am mai gasit Versetele satanice in librariile din Bucuresti. Nu-mi pare rau ca am luat-o, dar nici prea bine nu-mi pare.

O sa incep cu ceea ce mi se pare mie principala buba a cartii: sunt destule bucati care puteau fi scurtate sau chiar lasate pe afara fara sa se supere cineva. Sunt halci de text consistente care pur si simplu s-au evaporat imediat cum le-am citit. In mod ciudat, cel mai greu mi-a picat povestea uceniciei artistice a lui Grass, care, desi este substantiala, parca nu are forta. Asteptam multe de la ea si marturisesc, cu regret, ca pe alocuri m-am plictisit de-a binelea.

Dar dracu’ nu-i chiar atat de negru. In supa oarecum cenusie a vietii copilului si tanarului Grass, cel putin asa cum si-o aminteste octogenarul Grass, plutesc si episoade memorabile, pline de culoare si gust. Primul, in ordine cronologica, este portretul lui “Noinufacemasaceva”, un adolescent blond, arian, atlet, care refuza sa puna mana pe arma la instructie, in ciuda pedepselor umilitoare la care era supus. Dupa cum probabil ati ghicit, tipul isi motiva fiecare refuz cu “noi nu facem asa ceva” (o sa va las sa vedeti singuri de ce) si sintagma ii scotea din sarite pe instructorii nazisti.

Poate cel mai frumos episod din toata cartea este cel al cursului de bucatari la care a participat Grass intr-un lagar de prizonieri, dupa terminarea razboiului. Vesnic infometati, Grass si alti fosti tineri lupi hitleristi participau la tot felul de cursuri menite, printre altele, sa-i faca sa uite de lipsa mancarii. Cu matele ghiorainde, prizonierii invatau de la un bucatar sef din Basarabia (plimbat, dupa propriile-i vorbe, prin Bucuresti, Belgrad, Viena etc.) cum sa gateasca delicioase preparate din porc, gasca si alte vieti cu aripi sau fara. Forta de convingere a bucatarului era atat de mare incat invataceii rahitici reuseau, pentru doua ore, sa vada, sa guste si sa pipaie feluri de mancare pe care le percepeau doar cu ochiul mintii, singurele ingrediente aflate la dispozitia clasei fiind o tabla de scoala si bucati de creta. Grass marturiseste ca respecta si acum cu sfintenie invataturile maestrului anonim din Basarabia, care l-a invatat ca pentru a gati nu este nevoie de mancare.

In sfarsit, ajungem si la faimosul & controversatul capitol in care Grass si-a povestit experienta in trupele SS. Un pusti debusolat care intr-un moment de extaz a vrut sa se inroleze in echipajul unui submarin, dar care a fost distribuit, atunci cand deznodamantul razboiului era previzibil, in uniforma detasamentelor mortii. Cu runele pe brat, Grass nu a avut nici ocazia, nici dorinta sa plateasca tribut lui Hitler. In schimb, s-a scapat pe el in fata tancurilor rusesti, invatand astfel ce este frica.

Decojind ceapa nu este o capodopera, nu te lasa cu gura cascata, si abia daca este luminata de scanteia care a aprins Toba de tinichea. Dar este o carte frumoasa, placuta, scrisa bine, cu simtul raspunderii, asa cum autorii romani doritori de nemurire nu stiu inca sa scrie.

PS Acum citesc Vorbeste, memorie a lui Nabokov. Am mai citit-o acu’ cativa ani, in graba, si imi amintesc ca mi-a placut, desi nu mai tin minte prea multe amanunte. Impresii, dupa ce o termin.

Rushdie, epuizat in Bucuresti

Incredibil, dar adevarat! Versetele satanice s-au epuizat in librariile din Bucuresti, in prima zi de la aparitie. Prima mea reactie a fost sa ma bucur cand am vazut ca lumea chiar citeste, dar dupa mi-am dat seama ca eu nu o sa mai puna mana pe carte pana la Craciun, asa cum imi doream. Cuprins de disperare, am inceput sa bat librariile din centru, si chiar pe la mine, prin Militari. Nimic. O vanzatoare mi-a spus, exasperata, sa vin dupa 1 ianuarie. Mi-a trecut supararea cand am auzit-o: eram al nu stiu catelea care intrebase de carte.

Pana la urma mi-am luat Decojind ceapa a lui Grass. Sper sa merite asteptarea.

Ipocritii de la sefia BOR se iau de Polirom si de Versetele satanice

Patriarhia Romana s-a declarat solidara cu musulmanii pripasiti pe meleagurile mioritice, care dezaproba apariţia pe piata din Romania a romanului Versetele satanice al lui Salman Rushdie. Citez din comunicatul lor: “Patriarhia Romana dezaproba manifestările care lezeaza valorile spirituale si simbolurile religioase, indiferent de religia oficiala pe care acestea le exprimă”.

Mama, mama, de ce se baga si astia ca musca in curu’ calului, ca sa ma exprim elegant? Ii inteleg ca le place un public cat mai cretin, indoctrinat si nespalat pe dinti, da’, pe bune, ce naiba au cu literatura? N-am absolut nimic nici cu musulmanii, nici cu crestinii, dar nu inteleg lejeritatea cu care se avanta pe piata de carte laica. Doamne, fereste-ne de fascisti si de ipocriti.

Domnilor prea-fericiti, singurul criteriu valabil in literatura este cel estetic. Mai pe romaneste, cartile sunt bune daca sunt citite cu placere, nu daca primesc aprobarea liderilor religiosi sau de orice alt fel.

Ce mananca artistii?

Azi, in Cotidianul, un articol despre eterna problema a artistilor: de unde castiga bani si, in general, cum naiba mai reusesc sa creeze in conditiile in care ori au un job stabil (sau mai multe) si nu prea mai au timp pentru altceva, ori nu au venituri stabile si procesul artistic este viciat de probleme cotidiene?

Sunt cateva marturii interesante: povestea lui Florin Iaru – care nu s-a ferit sa munceasca si nu se plange din cauza asta – imi aduce aminte izbitor de tineretea lui Vargas Llosa in Peru, care avea la un moment dat 7 slujbe (sper sa nu gresesc – povestea o stiu din memoriile lui); decizia lui Filip Florian de a renunta la un job stabil atunci cand a primit o mostenire consistenta (cred ca e foarte invidiat) sau T.O. Bobe care traieste … ma rog nu am inteles prea bine din ce, dar bine ca traieste si scrie.

La sfarsit, Radu Pavel Gheo recunoaste ca autori romani nu au sanse sa scrie carti precum Razboi si pace. Fireste ca nu pot. Chiar si Tolstoi, care era nobil, a muncit pe rupte vreo 6 ani sa termine romanul. Poate doar daca se apuca Becali de scris (doamne fereste!!!!!) ar avea bani si timp de asa ceva

Textul din Cotidianul: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5935&art=519&cHash=ee994d0ceo

Premiile USR

Aseara s-au decernat premiile Uniunii Scriitorilor si castigatori au fost Radu Cosasu – Premiul National pentru Literatura, Petru Cimpoesu – proza si Angela Marinescu – poezie.

Pentru detalii : http://www.evz.ro/article.php?artid=302336

“Nine to five” – o poveste a joburilor pe care le au eroii din cartile americanesti si nu numai

Am citit in The Guardian – editia online – un articol foarte interesant despre relatia eroilor din cartile americane ( dar nu numai) si munca. Genul de articol pentru care ajungi sa-l scrii doar daca ai fantezie. Oricum, face trimiteri la carti scrise de Melville, Roth, Nabokov si chiar Pynchon. Lectura placuta.

http://books.guardian.co.uk/review/story/0,,2061320,00.html

Labirinturile lui Lempriere

Imi propusesem de mult sa citesc Dictionarul lui Lempriere – de Lawrence Norfolk (http://www.nemira.ro/colectie2.asp?id=2&pg=4&ord=1&tid=432), dar nu mai gaseam cartea in librarii si imi era lene sa o comand pe internet. Asa ca am cumparat-o imediat cum am dat pestea ea intr-un anticariat si m-am pus pe treaba.

Pentru cine gusta Thomas Pynchon, Lawrence Norfolk e ca un pahar de apa rece dupa o plimbare prin arsita: ambii publica rar, si orice le iese de sub degete este o desfatare. Stiam ca nu va fi o lectura usoara: intriga complexa, o lume subterana, larvara, cabale, mitologie, roboti si cuvinte rare.

Desi intra destul de greu in actiune imediat, imediat dupa nu mai poti sa lasi cartea din mana. Dincolo de intriga propriu-zisa (pe care nu o sa o dezvalui, fireste), sunt cateva scene memorabile, plastice, pline de gusto , asa cum nu prea se mai scriu in ziua de azi. Preferata mea este fantastica intrecere (Jocurile Cupelor) care are loc la Porc Club si la care Lempriere este dus de Septimus (un amic care se afla in slujba dusmanilor) si se imbata ranga pentru prima oara in viata.

Mai este si savuroasa reconstructie a Londrei de sfarsit de secol XVIII – care mi-a placut mai mult decat ce a reusit sa faca Peter Ackroyd in Chatterton, pe care l-am citit recent de la Cotidianul – si cea a sediului de la La Rochelle, cel descris si de Dumas in Cei trei muschetari.

Una peste alta, merita sa comandati cartea si sa o savurati, daca nu ati citit-o deja. Astept cu nerabdare celelalte carti ale lui Lawrence Norfolk, The Pope’s Rhinoceros si In the Shape of a Boar, desi poate este mai indicata o lectura direct in engleza.