Veste buna pentru fanii lui Shakespeare

ianuarie 15, 2008

Piesa Eduard al III-lea a lui W. Shakespeare, o superproducţie cu 35 de personaje pusă în scenă pentru prima dată în România, în regia lui Alexandru Tocilescu, va avea premiera pe 26 şi 27 ianuarie la Teatrul Naţional.

Reprezentantii teatrului spun ca piesa, care va fi jucată la Sala Mare, este o producţie grandioasă, cu o echipă de 30 de actori care interpretază 35 de personaje shakespeariene.


Noul roman al lui Rushdie va iesi pe piata in iunie

ianuarie 11, 2008

Nou roman de Salman Rushdie va fi publicat în iunie, a aparut stire pe Reuters. Traducerea în romana va fi realizata de Polirom, editură ce a semnat deja contractul pentru volum.

Noul roman, “The Enchantress of Florence”, este unul istoric plasat în Florenta din vremea Renasterii. Spune povestea unei femei care incearca sa fie stapana propriului destin într-o lume a barbatilor. Noul roman marcheaza o schimbare majora pentru Salman Rushdie în ceea ce priveste subiectul si locul unde se desfasoara actiunea, a spus editorul Will Murphy de la Random House, cea mai mare editura din lume.

 


“Derapaj”, de Ion Manolescu, prima in topul vanzarilor la Polirom

ianuarie 4, 2008

Stiu ca sunt oameni care vor stramba din nas, dar se pare ca Derapajul lui Ion Manolescu a fost cea mai bine vanduta carte romaneasca la Polirom in 2007. Au urmat Sînt o babă comunistă! - Dan Lungu, Băiuţeii - Filip Florian şi Matei Florian, Degete mici (ediţia a doua) - Filip Florian, Teodosie cel Mic - Răzvan Rădulescu şi O sută de ani de zile la Porţile Orientului - Ioan Groşan.

Totusi nu apar tirajele. Le stie careva?


“Versetele satanice”, din nou in librarii peste o saptamana

ianuarie 3, 2008

Cica primul tiraj din Versetele satanice, respectiv 5.000 de exemplare, s-a epuizat din librariile din toata tara inca din prima zi de la lansare, pe 20 decembrie. Cei de la Polirom asteapta acu deschiderea tipografiilor pentru scoaterea unui nou tiraj, de 10.000 de bucati, care ar trebui sa iasa pe piata peste aprox. o saptamana.

Veste buna, asadar, pentru toti cei care, din diverse motive, ca si mine, au ratat Versetele inainte de Craciun.


Rushdie, epuizat in Bucuresti

decembrie 21, 2007

Incredibil, dar adevarat! Versetele satanice s-au epuizat in librariile din Bucuresti, in prima zi de la aparitie. Prima mea reactie a fost sa ma bucur cand am vazut ca lumea chiar citeste, dar dupa mi-am dat seama ca eu nu o sa mai puna mana pe carte pana la Craciun, asa cum imi doream. Cuprins de disperare, am inceput sa bat librariile din centru, si chiar pe la mine, prin Militari. Nimic. O vanzatoare mi-a spus, exasperata, sa vin dupa 1 ianuarie. Mi-a trecut supararea cand am auzit-o: eram al nu stiu catelea care intrebase de carte.

Pana la urma mi-am luat Decojind ceapa a lui Grass. Sper sa merite asteptarea.


Ipocritii de la sefia BOR se iau de Polirom si de Versetele satanice

decembrie 20, 2007

Patriarhia Romana s-a declarat solidara cu musulmanii pripasiti pe meleagurile mioritice, care dezaproba apariţia pe piata din Romania a romanului Versetele satanice al lui Salman Rushdie. Citez din comunicatul lor: “Patriarhia Romana dezaproba manifestările care lezeaza valorile spirituale si simbolurile religioase, indiferent de religia oficiala pe care acestea le exprimă”.

Mama, mama, de ce se baga si astia ca musca in curu’ calului, ca sa ma exprim elegant? Ii inteleg ca le place un public cat mai cretin, indoctrinat si nespalat pe dinti, da’, pe bune, ce naiba au cu literatura? N-am absolut nimic nici cu musulmanii, nici cu crestinii, dar nu inteleg lejeritatea cu care se avanta pe piata de carte laica. Doamne, fereste-ne de fascisti si de ipocriti.

Domnilor prea-fericiti, singurul criteriu valabil in literatura este cel estetic. Mai pe romaneste, cartile sunt bune daca sunt citite cu placere, nu daca primesc aprobarea liderilor religiosi sau de orice alt fel.


Ce mananca artistii?

aprilie 27, 2007

Azi, in Cotidianul, un articol despre eterna problema a artistilor: de unde castiga bani si, in general, cum naiba mai reusesc sa creeze in conditiile in care ori au un job stabil (sau mai multe) si nu prea mai au timp pentru altceva, ori nu au venituri stabile si procesul artistic este viciat de probleme cotidiene?

Sunt cateva marturii interesante: povestea lui Florin Iaru - care nu s-a ferit sa munceasca si nu se plange din cauza asta - imi aduce aminte izbitor de tineretea lui Vargas Llosa in Peru, care avea la un moment dat 7 slujbe (sper sa nu gresesc - povestea o stiu din memoriile lui); decizia lui Filip Florian de a renunta la un job stabil atunci cand a primit o mostenire consistenta (cred ca e foarte invidiat) sau T.O. Bobe care traieste … ma rog nu am inteles prea bine din ce, dar bine ca traieste si scrie.

La sfarsit, Radu Pavel Gheo recunoaste ca autori romani nu au sanse sa scrie carti precum Razboi si pace. Fireste ca nu pot. Chiar si Tolstoi, care era nobil, a muncit pe rupte vreo 6 ani sa termine romanul. Poate doar daca se apuca Becali de scris (doamne fereste!!!!!) ar avea bani si timp de asa ceva

Textul din Cotidianul: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5935&art=519&cHash=ee994d0ceo


Premiile USR

aprilie 27, 2007

Aseara s-au decernat premiile Uniunii Scriitorilor si castigatori au fost Radu Cosasu - Premiul National pentru Literatura, Petru Cimpoesu - proza si Angela Marinescu - poezie.

Pentru detalii : http://www.evz.ro/article.php?artid=302336


“Nine to five” - o poveste a joburilor pe care le au eroii din cartile americanesti si nu numai

aprilie 27, 2007

Am citit in The Guardian - editia online - un articol foarte interesant despre relatia eroilor din cartile americane ( dar nu numai) si munca. Genul de articol pentru care ajungi sa-l scrii doar daca ai fantezie. Oricum, face trimiteri la carti scrise de Melville, Roth, Nabokov si chiar Pynchon. Lectura placuta.

http://books.guardian.co.uk/review/story/0,,2061320,00.html


Oferta americana pentru romanul “Degete mici”, de Filip Florian

februarie 9, 2007

Am aflat de la un amic, cu titlul de zvon destul de veridic, ca Filip Florian a primit din partea editurii Harcourt (SUA) un contract pentru drepturile de publicare a cartii sale de debut “Degete mici” in toata lumea. Din cate stiu, asta inseamna ca orice alta editura ar mai vrea sa publice romanul in lume trebuie sa cumpere drepturile de la Harcourt. Stirea ar fi foarte tare daca se va dovedi adevarata. Stie cineva daca au mai fost cazuri similare, sau este o premiera?

Am mai aflat ca Filip Florian este reprezentat de Simona Kessler. Din cate stiam eu, Simona Kessler nu reprezenta autori romani in relatia cu editurile straine. Si asta ar fi o veste imbucuratoare. Probabil daca interesele scriitorilor romani ar fi reprezentate de agenti profesionisti, acestia ar patrunde ceva mai usor pe piete straine.