Blogul s-a mutat

Incepand cu data de 15 iunie 2011, blogul s-a mutat la adresa

http://devoratoruldecarti.ideilibere.ro/

Polirom scoate Curcubeul gravitatiei in primavara

Mi-a soptit cineva de la Polirom ca Rares Moldovan este, citez, pe ultima suta de metri cu traducerea Curcubeului lui Pynchon si ca romanul o sa ajunga in librarii undeva in primavara sau cel mai tarziu prin vara.

Nici nu mai stiu de cand il astept. Sper ca Rares sa fie sanatos destul timp si sa le traduca si pe celelalte, daca il mai tin puterile si rabdarile.

Maine scriu despre trilogia Snopesilor a lui Faulkner, la care tot infulec de saptamana trecuta si pe care abia am terminat-o.

S-au anuntat castigatorii premiilor Medicis

Tocmai s-au anuntat castigatorii premiilor Medicis.

Castigator a fost scriitorul haitian (care in prezent locuieste la Montreal) Dany Laferrière , pentru L’Enigme du retour, publicat la editura Grasset.

Premiul pentru roman străin l-a luat americanul Dave Eggers ,  pentru What is the What, iar  cel pentru eseu Alain Ferry.

Steaua lui Roberto Bolano

Roberto Bolano, O stea indepartata, trad. Alina Cantacuzino, Curtea veche, 2008

America Latina trebuie sa fie un taram uluitor. Sute de ani a produs doar carti cu cel mult o valoare locala. Apoi, dintr-o data, la mijlocul secolului trecut, a lovit ca un asteroid de dimensiuni colosale literatura mondiala. Praful nu s-a asezat inca in urma formidabilului cutremur, nimeni nu a ramas neatins.

La inceput a fost profetul Borges. Veritabil varf de lance, hranit din Marea Traditie, s-a cocotat jucaus pe aceeasi treapta cu Kafka. Mica bresa pe care a deschis-o el a fost transformata intr-o adevarata spartura din locotenentii sai Bioy Casares, Carpentier, Lezama Lima, Juan Rulfo sau Onetti, desi nu toti i-au urmat intocmai calea.

Apoi a venit valul care avea sa mature dinozaurii lumii vechi si noi deopotriva. Cortazar, Fuentes, Vargas Llosa si Garcia Marquez, au devenit, peste noapte, adevarate vedete literare si actorii unuia dintre cele mai importante momente ale literaturii secolului XX. Mai spectaculosi decat modernistii europeni si americani, precursorii lor directi, au redat romanului stralucirea pe care parea pe cale sa o piarda.

Dintr-o data, toate celelalte literaturi au palit. Dintre contemporanii lor, doar Nabokov, Grass sau Pynchon le pot tine piept cu brio, insa in comparatie cu vitalitatea romanului sudamerican, noul roman francez, de exemplu, pare un robotel usor retardat, programat de o echipa de informaticieni lipsiti de imaginatie.

Dupa socul “boom-ului” initial, romancierii latino au aparut ca ciupercile dupa ploaie. Ii vezi peste tot, pe tarabe, in librarii, pe net. Insa doar unul pare sa se fi ridicat, pana acum, la nivelul celebrilor sai confrati de continent: Roberto Bolano.

In ceea ce ma priveste, este singurul scriitor cu adevarat mare pe care l-am descoperit dupa Pynchon.  Iese direct din mantaua lui Borges (zic criticii de meserie). In mediul nostru cultural, inca debil, nu a fost tradus pentru prima data decat anul trecut, cu doua mici romane, O stea indepartata si Nocturna in Chile, urmate de un volum de nuvele anul asta, Tarfe asasine. O sa scriu despre toate, in ordinea in care le-am citit (aceeasi in care le-am enumerat).

Asaaaa.

O stea indepartata urmareste destinul unui poet/criminal in serie chilian, Charlos Wieder (e doar unul dintre numele lui), care incepe in mijlocul cenaclurilor literare de pe vremea regimului lui Salvador Allende si se termina cu o secta de scriitori sariti de pe fix, care vor sa asimileze literatura scuipand, vomitand, urinand, defecand sau taindu-si venele pe paginile din carti de-ale clasicilor.

Firul narativ trece, delirant, prin lovitura de stat a lui Pinochet si expozitii cu fotografii cu victime torturate pana la moarte, printre altele cu o mica escala in statia “snuff porno”. Si cred ca-i destul pentru a trezi curiozitatea oricui. Nu va lasati pacaliti, totusi, de monstruozitatile insirate mai sus. Subiectul romanului este, in esenta, destinul poeziei intr-o lume a violentei extreme, o poezie care se intrepatrunde cu aceasta violenta intr-un mod care nu mai permite, de multe ori, diferentierea lor.

Unul dintre lucrurile care mi-a placut cel mai mult in acest roman este tehnica destinelor paralele, istorii care cresc din firul narativ de baza, se indeparteaza, dar, in mod miraculos, nu doar ca nu plictisesc, dar reusesc cumva sa imbogateasca povestea. Ca sa dau un singur exemplu este destinul lui Juan Stein, in roman unul dintre cei mai reputati poeti ai epocii si patron al unui cenaclu literar, care se transforma, la un moment dat, intr-unul dintre numerosii luptatori de guerilla care au umplut America Latina in a doua jumatate a secolului trecut si asupra caruia, la sfarsit, planeaza un aer complet de incertitudine in momentul in care unul dintre protagonisti afla ca, de fapt, murise de mult.

Mult mai misto despre O stea indepartata a scris, mai demult, terorista.

O sa revin maine cu niste detalii despre Bolano, pentru cei care vor sa stie mai multe.

Saramago vrea sa scrie despre industria de armament

Cred ca lui Saramago nu-i surade ideea unei batraneti linistite. E deja un clasic in viata, a luat Nobelul cu seria aia de romane care tratau idei filozofice f abstracte, si acum, cand nu mai are nimic de pierdut, dar nici de castigat, trage in toata lumea.

Proaspat iesit dintr-un scandal monstru cu Biserica Catolica portugheza dupa romanul Cain, acum a anuntat ca vrea sa scrie despre industria de armament. Pun pariu ca o sa inflameze o gramada de spirite. Spor la munca, S.!

Am revenit

In ziua in care am inceput acest blog nu imi imaginam ca il voi lasa balta de doua ori. Prins intre tot felul de proiecte personale (le spun proiecte, dar cele mai multe dintre ele au fost de fapt probleme care trebuiau rezolvate si care mi-au mancat o gramada de timp si energie), l-am neglijat pana la uitare. Il reiau acum, cu speranta ca ma voi tine de el asa cum trebuie.

O suta de romane pe care ar trebui sa le citeasca toti cetatenii

Asta via Telegraph.co.uk. Lista o gasiti aici . Ma rog, ar mai fi si alte romane de citit, mai ales ca lista cuprinde, cu precadere, autori britanici sau macar de limba engleza. Dar chiar si din aceasta zona lipsesc nume grele, precum Pynchon. Ca sa nu mai vorbim de Garcia Marquez sau etc, etc. Dar stati linistiti, autorii topului nu au uitat-o pe Stella Gibbons (who? what?) cu romanul Cold Comfort Farm, care, daca tot a venit vorba, e plasat inaintea celebrului Copiii din miez de noapte al lui Rushdie.

Acum, sunt mai multe chestii care m-au distrat la topul asta. In primul rand, lista incepe cu Middlemarch. Nu ca romanul e naspa, Harold Bloom chiar il plaseaza intr-o pozitie destul de buna in celebrul sau canon, dar hai sa fim seriosi. Chiar e mai tare decat Bleak House al lui Dickens (care nici macar nu este in top) sau, d. pazeste, Ulisele lui Joyce (pe locul 24)?

Pe 2 este Moby Dick (nu stiu daca ar merita sa fie pe 2, dar in primele 10 cu siguranta), dupa care vine Anna Karenina (no comment). Urmeaza apoi tot felul de nume mari, dar tot asa, cam alandala.

Ceea ce ma aduce la a doua chestiune pe care m-a intrigat: cum naiba au alcatuit baietii astia topul? Ca nu ofera niciun fel de metodologie. probabil l-au primit de undeva, din ceruri.

Si ajung acum si la ultimul aspect. Are topul asta vreo valoare? Am mai citit incercari asemanatoare, dar cu greutate diferita. De ex. aici. Va las sa vedeti singuri care-i diferenta.

Veste buna pentru fanii lui Shakespeare

Piesa Eduard al III-lea a lui W. Shakespeare, o superproducţie cu 35 de personaje pusă în scenă pentru prima dată în România, în regia lui Alexandru Tocilescu, va avea premiera pe 26 şi 27 ianuarie la Teatrul Naţional.

Reprezentantii teatrului spun ca piesa, care va fi jucată la Sala Mare, este o producţie grandioasă, cu o echipă de 30 de actori care interpretază 35 de personaje shakespeariene.

Un veac de singuratate, in varianta franceza

Blesteme, incest, mitologie, fantastic. Un veac de singuratate in varianta franceza, dar mult mai slab decat originalul. Cam asa ar putea fi caracterizata, pe scurt, Cartea noptilor de Sylvie Germain (varianta aparuta la Cotidianul).

Avem o familie, Peniel, care se transforma, rapid, intr-un adevarat neam. E drept, nasterea e grea. Vitalie Peniel (un fel de Ursula Buendia, dar fara consistenta acesteia) pierde sapte copii pana sa se nasca Theodore-Faustin. Baiatul se inalta rapid, preluand parca vitalitatea tuturor fratilor morti inaintea sa. Naratiunea curge frenetic, dar prea rar dezvolta episoade memorabile, asa cum ii reusesc de minune lui Garcia Marquez.

Dupa moartea tatalui sau, Theodore-Faustin se casatoreste, face doi copii, si pleaca la razboi, de unde se intoarce un fel de monstru. Ii moare sotia, dupa care face un copil cu fiica sa. Odrasla lor va face mai multe randuri de gemeni, care la randul lor vor face tot gemeni (chestia cu gemenii e preluata tot de la.., ati ghicit, Garcia Marquez). Si tot asa, pana la final, pe care o sa va las sa-l descoperiti singuri, daca o sa aveti rabdare.

Cartea nu ca nu-i placuta, dar pe mine cel mai tare m-a enervat simbolismul agresiv, ritualic, de sorginte europeana, care sare de prin fiecare colt din fiecare pagina. Dupa, mai sunt tot felul de scene suta la suta fantasy, care par destul de cautate si carora nu le-am inteles prea bine rostul (da’ poate e doar vina mea).

Principala calitate a Cartii noptilor: ritmul e alert, scriitura este foarte ingrijita (desi nu e memorabila).

Nota: 6

Noul roman al lui Rushdie va iesi pe piata in iunie

Nou roman de Salman Rushdie va fi publicat în iunie, a aparut stire pe Reuters. Traducerea în romana va fi realizata de Polirom, editură ce a semnat deja contractul pentru volum.

Noul roman, “The Enchantress of Florence”, este unul istoric plasat în Florenta din vremea Renasterii. Spune povestea unei femei care incearca sa fie stapana propriului destin într-o lume a barbatilor. Noul roman marcheaza o schimbare majora pentru Salman Rushdie în ceea ce priveste subiectul si locul unde se desfasoara actiunea, a spus editorul Will Murphy de la Random House, cea mai mare editura din lume.